Suzeta … or not Suzeta?!

Ei bine da, aceasta este intrebarea! Suzeta or not suzeta?

Cred ca fiecare parinte isi traseaza cateva puncte cheie in cresterea micutului care urmeaza sa intre in viata lor. Incepand de la „imi doresc foarte mult sa nasc natural” pana la „sper sa nu mi se tavaleasca pe jos prin magazine ca vrea nu stiu ce jucarie”. Insa oricat de mari ar fi aceste dorinte, ele pur si simplu nu se vor indeplini. Ba nu poti avea control asupra situatiei, ba ai esuat in a fi perfectiunea intruchipata, ba cel mic are propriile idei despre cum trebuie sa fie universul.

Suzeta este una dintre aceste dorinte. Suzeta si leganatul de picioare! Sau mai bine spus „Ne-dorinte”. Pe principiul „ce nu cunoaste, nu ii lipseste” fiecare mamica isi propune ca nu va folosi suzeta sub nici o forma. Nici macar nu cumpara suzete, ca sa nu fie ispitita. Si evident ca asa am zis/facut si eu!

Ca orice nou-nascut, A.  a avut momentele lui de nemultumire. De mancat a mancat, de dormit a dormit, si de plans a plas din cauza colicilor. Uitandu-ma inapoi, nu ma pot plange de absolut nimic, A. fiind un baietel model. Insa in acele momente orice lucru marunt mi se parea o tragedie: Nu adoarme copilul IMEDIAT dupa ce a mancat???!?!? Ce o fi avand???!?!!? Da laptic afara?!?!?!?! Ce o fi avand?!?!?  Si asa mai departe.

Desi de la 4 luni el doarme pe parcursul intregii nopti, pana atunci am avut parte de diverse scenarii: Ba nu dormea decat in brate, ba nu dormea decat ziua, noaptea fiind intr-un chircit si intr-o miscare continua, ba adormea greu si dormea in reprize scurte. Asa ca dupa o scurta perioada in care am ramas fidela ideii de a nu folosi suzeta, intr-o zi am cedat. Eram atat de obosita si de suparata ca bebe nu se odihnea incat am zis ca daca suzeta va ajuta, atunci nu ma voi mai opune. Multe mamici isi linistesc pruncii punandu-i la san, insa noi eram deja trecuti la biberon asa ca instinctul copilului de a molfai ceva pentru a se calma s-a trezit in momentul in care a dat de suzeta.

A fost o perioada de cateva saptamani in care am folosit suzeta mai mult, in combinatie cu leganatul pe picioare. Acum, la 1 an si 5 luni, suzeta este folosita doar cand se culca.

Ce suzeta folosim?

suzeta tommee pippee

 

http://www.bebesuper.ro/tommee-tippee-43335463-suzeta-ortodontica-any-time-0-6l-x2buc.html

Am schimbat dimensiunea pe masura ce Andrei a crescut.

Cat despre leganatul pe picioare….noua ne-a fost folositor. El se linistea si adormea intr-o pozitie comoda pentru mine. Asa ca de ce nu? In prezent A. adoarme de cele mai multe ori singur, tinut de manuta. Metode ajutatoare in caz de maxima necesitate sunt leganatul pe picioare si plimbatul cu el in brate.

La cat mai multe nopti linistite!

L.

biberon bebe

Cu biberonul la purtator

Da, la noi asa e, cu biberon.

In perioada sarcinii am avut o frica permanenta ca nu voi putea alapta. Aoleu, cum fac, ce fac, copilul trebuie hranit! Am sperat pana in ultima clipa ca imi voi putea hrani bebelusul la piept, insa dupa 6 saptamani am trecut la hranirea cu biberonul, cu lapte praf. Mi-a parut extrem de rau si chiar si acum ma mai gandesc ca poate nu am insistat destul asupra alaptatului.

Dar, daca tot ne aflam in situatia asta, m-am gandit sa povestesc si aceasta experienta. Internetul este plin cu istorisiri despre cat de minunat este sa alaptezi (DA, ESTE) si cat de util este acest aspect atunci cand trebuie sa pleci de acasa cu bebelusul. Fie ca esti doar la plimbare in parc sau chiar in concediu, ora mesei nu presupune decat un bebelus pofticios si o mamica la purtator.

Situatia insa se schimba atunci cand copilul papa lapte praf. Instantaneu, in jurul acestui lapte praf, apare o intreaga alta lume. Ai nevoie de biberon, termos cu apa calda, sticla cu apa rece (pentru ca mogaldeata pofticioasa sa beneficieze de un laptic tocmai bun de cald), detergent de vase pentru situatia in care esti nevoit sa speli biberonul pentru o noua masa si un loc potrivit unde sa poti prepara lapticul – cu atatea echipamente ai nevoie macar de un scaun 🙂 . La toate astea se adauga, in cazul deplasarii in concediu, un fierbator de apa, stoc suficient de lapte si apa si cel putin un biberon de rezerva, ca nu se stie niciodata ce se poate intampla.

Acesta este fierbatorul cumparat de noi. Fierbe apa foarte repede si este foarte usor de folosit si de curatat.

https://www.garagemall.ro/fierbatoare/breville/fierbator-polished-inox/

Cum alegi biberonul? Asta e alta aventura: cu tetina cu orificiu mic, cu orificiu mai mare, cu tetina rotunda, plata, transparenta, colorata, etc etc. Noi am ales un biberon cu orificiul tetinei mai mic, pentru ca si bebe era micut atunci cand a trecut la biberon. Asta a fost singurul criteriu de alegere.

Iar laptele folosit a fost cel recomandat din spital. Lactana. Bebe l-a tolerat foarte bine si nu am avut niciodata probleme.

De aici: http://www.bebesuper.ro/topfer-lactana-lapte-bio-nr-1-600g-0l.html

Pe masura ce a crescut am trecut la formulele de lapte adaptate varstei.

Iar acasa….Pai acasa e cam asa: speli biberoane, le sterilizezi, fierbi apa pentru laptic, te asiguri ca ai mereu apa calda si apa rece, pungi cu lapte atat in dormitor cat si la bucatarie (ca sa nu te plimbi cu punga de lapte prin toata casa) si detergent de vase atat in baie cat si la bucatarie pentru a putea spala biberonul fara a-l pierde pe micut din campul vizual.

Este greu? Da, este. Dar devine o rutina. Cam cum e si lipsa de somn 🙂

Stiu ca este mai dificil din punct de vedere logistic. Insa pentru unele dintre mamici cam asa sta situatia. Stiu si ca laptele matern este cel mai bun lapte pentru mogaldeata, dar cateodata minunea alaptarii pur si simplu nu se intampla.

Pana una alta, puisorul nostru este sanatos si creste frumos. Ceea ce va doresc si voua!

Incaltamintea pentru copii – una dintre cele mai mai provocari

De cand bebe mic a inceput sa mearga in picioare, gasirea unei perechi de incaltari  a devenit o adevarata provocare. Desi incaltamintea pentru copii ofera acum o gama foarte larga de produse, alegerea poate fi cateodata dificila. Trecand peste criteriile de genul „sa aiba talpa flexibila”, „ sa fie usoare” sau „sa fie frumoase”, prima conditie la noi este SA II INCAPA PICIORUL. Bebe mic are piciorutele pufoase asa ca nu il incape orice incaltaminte. Pana acum, pentru primavara am gasit o pereche de pantofi sport din panza, cu elastic si arici, la Deichmann.

http://www.deichmann.com/RO/ro/shop/home-copii/home-copii-incaltaminte/00012301338059/Pantofi*sport*TANJUN*TDV.prod?filter-genderOfChild=boy&s=1&imgFmt=&_=1487758215997&fromCategoryDetail=true&positionInList=7

Cu astia a mers fara probleme si l-am incaltat fara probleme. Pretul mi s-a parut cam maricel dar atunci cand i-am cumparat erau singura varianta. 159 lei

I-am mai luat unii similari de la H&M insa la prima spalare (la masina) s-au deformat putin la spate. 80 sau 90 de lei, nu mai retin exact.

Am mai incercat:

  • O pereche de Crocs luati de la Humanic – minunati, doar ca il strang pe inaltime, ii ramane urma cu modelul papucului. 130 de lei

 

 

  • O pereche de pantofi sport facuti la comanda de catre un producator roman – nu l-au incaput pe latime, calcaiul era mai lat decat talpa pantofilor. 155 lei plus 12 lei transport (comandati online)
  • O pereche de espadrile de la H&M – foarte frumosi, lejeri, cu banda elastica in lateral – incaltat cu ei, bebe calca stramb cu un picior asa ca nu ii poate folosi. 40 de lei

 

In top insa au fost aceste ghetute Superfit luate de la Humanic. Usoare, flexibile, frumoase, practice. Si pretul pe masura (cred ca 190 de lei am dat pe ele). I-au fost folositoare o toamna, apoi i-au ramas mici 🙂

 

 

Asadar, ce alegem? Daca noi, adultii, putem indura un pantof incomod doar pentru ca este foarte frumos sau pentru ca era la reduceri, la copiii totul trebuie sa se potriveasca perfect. Usor, comod si potrivit ca dimensiune. Insa de multe ori aceste calitati se traduc intr-un pret destul de mare, daca luam in considerare ca ingerasii nostri cresc atat de repede incat abia daca reusesc sa isi lase amprenta pe lucrusoarele lor.

1 an si 2 luni alaturi de minunatia cu par balai

Ce mai facem la minunata varsta de 1 an si 2 luni? Pai sa va povestesc: Tineti minte cartea despre care va povesteam intr-un post anterior, cu Ferma vesela, cum ca pe bebe mic nu il intereseaza decat rosul ei? Ei bine, aceasta situatie s-a schimbat. Cred ca saracul si viseaza in somn toate animalutele frumos desenate de acolo. Mai mult, cele 6 carticele incluse au devenit un important punct de atractie. De fiecare data cand vrem sa il …pacalim sa mai stea si locului (mai mult pentru odihna noastra decat a lui) deschidem o carticica si povestim ce se mai intampla cu animalutele de la ferma.

V-am zis ca nu sta locului? Ei da! La varsta de  1 an a facut primii pasi pe cont propriu. A urmat o perioada in care prefera sa fie tinut de o manuta pentru a se simti in siguranta. Acum, la 1 an si 2 luni, alearga de unul singur prin toata casa, prin curte, chiar si pe strada, daca l-am lasa. Ma uit la el si nu imi vine sa cred cat de repede creste, cat de repede invata si evolueaza. Cateodata chiar am impresia ca intelege tot ce vorbim noi, doar  atunci cand ii spun NU, se preface ca nu stie ce spun.

Pana acum a fost o singura data racit, a durat cam o saptamana iar in cea mai mare parte s-a manifestat prin nas infundat.

Mananca destul de bine iaurt, paste si cereale pentru copii, carne de pui sau vita, cateva legume, fructe si traditionalul mar cu biscuite. Si evident lapticul de dimineata si seara. Avem 8 dintisori frumosi si ii asteptam cu drag si pe urmatorii.

Dam paginile cartii, imitam sunete si miscari, stim de unde luam iaurtul (se duce singur la frigider), ne plac avioanele si ciulim urechile de fiecare data cand auzim unul, stim ca masina face „brum brum”, ne jucam in iarba si chiar si in pamant, stim unde sunt nasucul, ochisorii si urechile, stim sa facem „sshh ca doarme tati” (duce degetul la gura si zambeste pana i se vad gropitele din obrajori).

In fiecare zi invata cate ceva nou, in fiecare zi creste vazand cu ochii, in fiecare zi il iubim si mai mult.

Cu drag,

Despre vaccinare – ne salvam sau nu copiii?

Este atat de dificil de scris despre acest subiect incat aproape ca nu mi-am gasit cuvintele. In primul rand as vrea sa spun ca noi nu am avut nici o clipa indoiala ca vom face toate vaccinurile. Atat eu cat si sotul meu am considerat ca este ceva firesc. Si noi am fost vaccinati la timpul potrivit si am ales sa facem asta si pentru fiul nostru. Si am urmat schema nationala de vaccinare. Am folosit formulele de vaccin disponibile la Sanador (acolo unde s-a nascut) si la medicul de familie. O singura data am cumparat vaccinul, intrucat medicul de familie a observat o toleranta mai buna decat la formula primita de ei in cabinet. L-am fi cumparat probabil si in continuare insa nu s-a mai gasit nicaieri in Romania. Am revenit asadar la formula oferita in mod gratuit de catre stat.

De cand s-a nascut A am asistat la cateva crize in sanatate in care au fost implicati copii. Prima, la putin timp dupa ce am nascut, criza sindromului hemolitic uremic. Atat de devastatoare in randul bebelusilor si copiilor mici, cu cauze inca nedescoperite si unele cu deznodamant atat de tragic. Bebe era inca mic, insa eram obsedata de sterilizarea biberoanelor, suzetelor si linguritelor lui.

Apoi a urmat epidemia de rujeola. Vaccinul impotriva rujeolei, rubeolei si oreionului se face abia la varsta de 1 an, asa ca teama de o posibila contaminare a existat permanent. Desi am iesit cu cel mic in oras, in comunitate, in aglomeratie (pentru ca nu poti tine copilul izolat un an de zile), ma surprindeam uitandu-ma cumva piezis la persoanele care stranutau in preajma noastra. Iar daca Doamne-fereste mai vedeam la metrou pe cineva cu masca de protectie pe fata atunci panica era in floare.

Asa ca atunci cand a venit luna ianuarie, luna in care trebuia sa facem vaccinul ROR, am primit-o cu bratele deschise. Am protejat cat am putut copilul sa nu cumva sa raceasca, sa ii curga cumva nasul sau mai stiu eu ce. Totul pentru a fi in perfecta stare de sanatate pentru vaccin. Din pacate a aparut varicela in viata noastra asa ca abia la 1 an, o luna si 3 saptamani am reusit sa ne vaccinam.

Au trecut abia 3 zile asa ca inca nu stiu sa va spun efecte adverse. Voi reveni cu siguranta cu o postare si despre asta.

In sala de asteptare la medicul de familie am avut insa ocazia sa asist la o mica parte din „cultura si educatia” consatenilor mei. Sunt absolut convina ca „ei” se gasesc in fiecare colt de tara.

Va relatez o discutie intre asistenta si o mamica (mamica venise cu cea mica, in varsta de vreo 5-6 ani, pentru ca racise):

—-

Asistenta: V-am anuntat de cateva ori sa veniti la vaccin, a trecut aproape un an!

Mamica: Da, am uitat.

Asistenta: De cate ori v-am sunat ati spus ca cea mica este racita. Daca nu doriti sa o vaccinati va rog sa imi semnati hartiile ca nu doriti.

Mamica: Da..

Asistenta intra in cabinetul sau, discutia continua intre mamica in cauza si o alta mamica, ai carei copii erau deja mari:

Mamica: Dar, ce? Daca nu vreau sa ii fac vaccin de ce sa ma oblige?

Mamica2: Pai da! Astia ne omoara copiii! Eu pe ai mei nici nu i-am mai vaccinat. Le-am facut pana la 4 ani si apoi au inceput toti sa raceasca. Si am zis ca nu le mai fac! Astia nu fac vaccinuri, astia ne omoara copiii.

——

Era evident ca nimeni nu dorea sa o oblige pe femei sa isi vaccineze fetita, insa ea asa a considerat. Poate ar fi trebuit sa se gandeasca si la faptul ca acea doza ar fi putut fi folosita la un alt copil, in plina criza de stocuri de vaccin la nivel national.

Dar credeti ca acele persoane s-au documentat inainte de a lua decizia de a nu isi vaccina copiii? Credeti ca au citit studii despre acest subiect?  Credeti ca au cerut parerea vreunui doctor? Nu, acele mamici se uita la tv si ce aud acolo pun in practica. Sau vorbesc cu doamna de la magazin care ii povesteste ca un copil a facut rubeola in urma vaccinului si concluzioneaza ca vaccinul „ne omoara copiii”.

Eu as ruga aceste persoane sa isi puna urmatoarea intrebare: Credeti ca cei care si-au pierdut pruncii in epidemia de rujeola ar mai refuza vaccinarea? Credeti ca ar mai sustine ca vaccinul le omoara copiii?

Este alegerea fiecaruia daca isi vaccineaza sau nu copiii, daca ii da la scoala sau abordeaza sistemul de homeschooling, daca le lasa parul lung sau ii tunde in fiecare luna. Dar cred ca orice alegere pe care o facem in locul lor trebuie sa fie una documentata, cercetata si mai ales asumata.

Poate vaccinul determina dezvoltarea unei forme de autism? Poate ca da, poate ca nu. Nici cei mai multi medici nu stiu sa raspunda la asta. Eu voi continua sa imi vaccinez copilul pentru ca asa consider ca este mai bine pentru el si pentru comunitatea din care face parte. Iar pentru cei care sunt impotriva vaccinarii, in special pentru doamnele din sala de asteptare a medicului de familie, as avea urmatoarea intrebare: Nu ii vaccinati dar le dati pufuleti, chips-uri, dulciuri si sucuri cu ingrediente cel putin indoielnice? Ii tineti cu 3 caciuli pe cap chiar si in casa? Le oferiti timpul necesar pentru a avea o copilarie sau abia asteptati sa vina acasa ca sa ii puteti pune la treburile casnice? Le spuneti ca ii iubiti si ca sunt cea mai mare minune din viata voastra sau le vorbiti urat, tipati la ei si ii bruscati? Pentru ca astea „ne omoara” copiii!

Despre varicela – sau 6 saptamani de carantina

Tocmai am scapat de episodul de varicela. Mai intai a facut taticul, apoi bibicul si apoi si eu.

Dar sa o luam cu inceputul. Cum faceam noi pregatiri pentru vaccinul de 1 an (RRO), asigurandu-ne ca  bebe e intr-o stare perfecta de sanatate, tati se prezinta intr-o dimineata cu o eruptie de toata frumusetea. Nu am stiut exact ce este, eu neavand in istoric nici una dintre bolile copilariei. Ne prezentam asadar de urgenta la doctor. Diagnostic: varicela. Primul gand: sa nu faca si bebe. Nu stiam cum s-ar putea manifesta la un copilas de numai un an, mai ales ca eu nu am reusit sa alaptez mai mult de 8 saptamani. Am considerat ca daca il mai putem feri pe cel de a face varicela acum vom face orice sacrificiu. Am sperat ca A. nu a contractat virusul si l-am relocat pe tatic la parintii lui.

Pentru cei ce nu stiu, varicela are o perioada de incubatie de aproximativ 2 saptamani. Asta inseamna ca ai luat virusul si abia dupa cele 2 saptamani incep sa apara si simptomele. Mai intai incepe ca o raceala, cu frisoane, durere de cap, poate si ceva temperatura. Apoi apare eruptia. Medicii spun ca poti fi contagios chiar si in acele zile de falsa raceala. Or un stranut in acea perioada poate contamina si persoanele din jur.

Ei bine, A. si-a petrecut un weekend intreg in preajma tatalui sau, chiar in acea perioada in care se presupune ca era deja contagios. La fix 2 saptamani dupa ce a aparut eruptia tatalui, au aparut si primele bubite pe cel mic. Primele 2 zile au fost relativ ok, bubite foarte mici si putine la numar. Am sperat ca asta inseamna o forma usoara a bolii. In urmatoarele 3 zile bubitele s-au inmultit considerabil iar unele erau de dimensiuni mari. Cand il mangaiam pe cap sau pe spate se simteau foarte proeminente. Ni s-a prescris o mixtura mentolata de oxid de zinc, Fenystil si un sirop menit sa ii intareasca imunitatea in fata acestui virus.

A.nu a parut sa fie foarte constient de ceea ce i se intampla. A fost putin mai apatic vreme de 2 zile, insa a mancat bine, in special lapte si iaurt, s-a jucat, a dormit bine, nu a facut temperatura. O singura noapte a dormit cam agitat, mai mult la mine in brate decat in pat. Insa il mangaiam usor pe spate si pe cap si atunci se linistea. Tati m-a invatat ca o mangaiere usoara mai reduce din senzatia de mancarime.

Dupa 5-6 zile eruptia s-a oprit si bubitele au inceput sa se vindece si dupa 3 saptamani ii cazusera si cojitele. Acum, la o luna dupa debutul bolii, mai sunt cateva pete rosii care sper sa dispara in timp.

La doua saptamani dupa aparitia eruptiei copilului am facut si eu. La mine a durat foarte putin, foarte putine bubite, mici, mancarime moderata (nu am folosit nici mixtura mentolata, nici fenystil).

Toata aventura a durat vreo 6 saptamani,cu semi-carantina la noi acasa. Pot spune insa ca desi in general sunt valabile informatiile pe care le gasim cu totii pe internet, la fiecare dintre noi aceste boli se manifesta diferit, mai mult sau mai putin virulent. Eu personal ma pregatisem cu stoc de mixturi si geluri si pastile. Si nu a fost nevoie de nici una dintre ele.

M-am gandit sa va povestesc experienta noastra tocmai pentru a va oferi inca un caz de studiu. Voi comparati, conspectati, analizati si decideti ce va este de folos din marea de informatii gasite pe internet.

Sa ne auzim cu bine!

 

Prima noastra carte

Tocmai am cumparat prima noastra carticica! Cautam de ceva vreme una potrivita asa ca acum sunt super happy 🙂

Pana acum am avut o carticica din material textil, de genul celei de aici: https://www.educlass.ro/primele-notiuni/galt/soft-book-carticica-moale-pets/  A fost de mare success cat bebe a fost mic. A putut fi molfaita in voie, zdranganita si mangaiata. Acolo bebe a invatat animalutele de la ferma, Puisorul fiind vedeta. Si acum “il iubeste” de cate ori il vede.

A doua a fost o carte mai serioasa, din carton, cu poze mari si frumoase: http://carturesti.ro/carte/ferma-vesela-box-242491 Bebe a preferat  sa o roada decat sa ii analizeze personajele.

Acum insa am facut pasul catre prima carte de povesti. Aceasta: http://carturesti.ro/carte/mog-si-bebelusul-447791

Am ales-o pentru ca avea poze mari, destul de frumos desenate, personajele principale sunt un bebelus si o pisica si a fost destul de ieftina. Incet incet A. s-a obisnuit cu ea, a invatat sa dea paginile, arata cu degetul si reactioneaza  atunci cand ii povestim despre personajele din ea.

Am rasfoit cam 10 carticele de genul celei pe care am cumparat-o si mi se pare ca unele sunt desenate cam ciudat, nu foarte intuitive. Asa ca sunt curioasa voi ce carticele ati gasit pentru prichindeii vostri.

Si pentru ca tot vorbim despre carti, as vrea sa va spun despre una dintre cartile care mie mi s-au parut foarte utile pe parcursul primului an impreuna cu Micutul A. Clinica Mayo-Ghidul primului an din viata copilului: http://carturesti.ro/carte/clinica-mayo-ghidul-primului-an-din-viata-copilului-207211

Cartea descrie foarte bine ce se intampla in fiecare luna din viata unui bebelus, pe parcursul primului an. Evident, asa cum nu toti bebelusii sunt la fel, asa pot exista mici diferente intre ce scrie in carte si ce se intampla in exact acel moment cu bebelusul dvs. Cartea contine informatii utile despre alimentatia si somnul bebelusului, trucuri despre cum sa facem fata momentelor de iritare ale micutului, recomandari in ceea ce priveste vaccinarile si siguranta copilului in momentul utilizarii dispozitivelor de transport (scoica, scaunul de masina, port bebe). Din punctul meu de vedere, comparativ cu „Mama si copilul”, aceasta carte contine de nenumarate ori mai multe informatii, intr-un limbaj usor de inteles pentru fiecare dintre noi.

Sper ca aceste informatii v-au fost de folos si astept parerile si sugestiile voastre.

Cu bine!

Salut!

 

Ma numesc Laura si acesta este blogul meu de mamica. Bine ai venit! Ideea blogului mi-a venit la putin timp dupa aparitia micutului A., acum in varsta de un an si o luna. Proaspetele mamici stiu ca orice sursa de informatie ce le poate raspunde numeroaselor intrebari este binevenita. Cu atat mai mult cu cat eventualele raspunsuri vin din experienta unei alte mamici. Asa ca voi incerca aici sa impart cu voi trairile, provocarile si bucuriile vietii de mamica.

La putin timp dupa ce am aflat ca sunt insarcinata am cumparat o carte. Da, stiu toate mamicile fac asta :). Cartea se numea „Cel mai simpatic ghid de sarcina” si era scrisa de Vicky Iovine, mamica a patru copii. Ea povestea toate experientele sarcinilor ei cat si ale prietenelor ei. Mi s-a parut un foarte bun punct de plecare in a imi face o idee despre ce urma sa se intample, ce probleme urma sa intimpin, dar si deliciile unei astfel de experiente. Dar despre toate astea si mult mai multe vom vorbi in articolele urmatoare.

Pana atunci va las cu bine!